Vigilența pe internet: știți să identificați cazurile de manipulare a informațiilor? - Uniunea Europeană
Direct la conținutul principal
Acesta este un site oficial al Uniunii EuropeneSite oficial al UE
Learning corner

Vigilența pe internet: știți să identificați cazurile de manipulare a informațiilor?

Grupa de vârstă
  • Peste 15 ani
Subiect
Tip de material

Știți să faceți diferența dintre un site ilegitim și o clonă a sa? 

Știți să faceți diferența dintre imaginile și materialele audio sau video autentice și cele „deepfake”?  Manipularea informațiilor reprezintă o amenințare gravă la adresa democrației noastre și ne subminează sentimentul de apartenență la comunitate. Comisia ia măsuri și colaborează îndeaproape cu alte instituții ale UE și cu statele membre pentru a combate manipularea informațiilor. În acest sens, a creat resurse pentru a ajuta oamenii să se protejeze în mediul online și să identifice mai ușor cazurile de manipulare a informațiilor. Exemple de acțiuni ale Comisiei menite să ne protejeze societatea împotriva manipulării informațiilor:  

  • responsabilizarea platformelor online, cerându-le să ia măsuri proactive pentru a combate riscurile sistemice cauzate de informațiile false sau înșelătoare și a asigura astfel un mediu digital mai sigur și mai fiabil pentru toți;
  • protejarea și sprijinirea jurnaliștilor și a mass-mediei independente, deoarece libertatea și pluralismul mass-mediei sunt esențiale pentru democrațiile noastre;
  • cooperarea cu verificatorii veridicității informațiilor, societatea civilă, mass-media și mediul academic și sprijinirea proiectelor care contribuie la combaterea manipulării informațiilor și a ingerințelor străine, pentru că împreună suntem mai puternici.

Dacă ajung să înțeleagă cum funcționează strategiile de manipulare a informațiilor, oamenii vor putea să le recunoască și să le reziste. Resursele de pe această pagină vă pot ajuta să vă dezvoltați competențele de gândire critică. Protejați-vă împotriva manipulării informațiilor!


Materiale didactice

Materiale video pentru a vă ajuta să identificați dezinformarea online

Actorii dezinformării utilizează diverse tehnici pentru a induce în eroare și manipula persoanele online. De la clone ale unor site-uri reale la materiale audio sau video ingenios modificate (cunoscute sub denumirea de „deep fake”), aceste tehnici caută să ne afecteze emoțional pentru a ne tulbura judecata.

Dezinformare, acțiuni străine de manipulare a informațiilor și ingerințe străine – Răspunsul Comisiei Europene

Dezinformarea, acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințele străine reprezintă o amenințare gravă la adresa societăților și democrațiilor noastre. Combaterea acestei amenințări necesită o abordare la nivelul întregii societăți. Aflați ce face Comisia Europeană pentru a-și consolida comunicarea strategică privind combaterea dezinformării

Pe aceeași temă

ai_explainer_3_levels.jpg

Ce este inteligența artificială (IA)? Ce înseamnă aceasta? Care sunt aplicațiile IA? Ce poate ea să facă și cum funcționează? În acest scurt videoclip...

digital_explorers_1.jpg

Meet Helena, Klaus, Kasia, Enzo and Marion – our “DIGITAL EXPLORERS” on a fieldtrip across Europe to see how digitalisation is coming along.

ai_evolution_dance.jpg

Vă invităm să priviți inteligența artificială dintr-o perspectivă diferită. Acest videoclip vă arată cum se intersectează viața cu tehnologia printr-u...